Directorul general al Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti SA, Claudiu Creţu, a anunțat joi că o treime din blocurile din Capitală nu au apă caldă în această perioadă din cauza lucrărilor la rețea.
„Funcţionăm undeva la 65%. 35% sunt oprite în acest moment, asta înseamnă câteva mii, 2.000-3.000 de blocuri. Problemele în luna iulie sunt în zona sectoarelor doi şi trei,” a spus Creţu într-o conferinţă de presă.
Crețu a anunțat că problemele cu apa caldă din Sectoarele 2 și 3 se vor rezolva până la finalul acestei luni. Până atunci, șeful Termoenergetica a spus că se fac lucrări în curs, trei-patru-cinci zile şi speranţa este ca săptămâna viitoare, zona Colentina să aibă din nou apă caldă.
„Rămâne acea întrebare dacă se sparge ţeava în altă parte sau nu. Iarna ai toate CET-urile în funcţiune şi, dacă ai o problemă pe o magistrală, poţi să alimentezi în celălalt CET. Vara ai doar două CET-uri în funcţiune, celelalte sunt în revizie, când s-a spart o conductă (...) nu ai cum să alimentezi şi atunci perioada respectivă nu dai apă caldă. Acesta este motivul pentru care vara sunt mai multe probleme cu apa caldă decât iarna,” a spus şeful Termoenergetica.
Primăria Capitalei are o datorie de peste 400 de milioane de lei
Potrivit directorului Termoenergetica, CET-urile sunt foarte vechi şi necesită reparaţii şi revizii, mai ales în condiţiile în care iarna acestea sunt suprasolicitate.
„Suntem într-o situaţie critică, din care ieşi cu reparaţii, cu oameni, cu muncă,” a spus Creţu.
Totodată, Crețu a mai spus că Primăria Capitalei mai are de achitat datorii în contul subvenţiilor, iar acum autoritățile lucrează la posibilitatea de a se împrumuta pentru a-şi plăti datoriile și a putea reveni la o normalitate financiară. La moment, datoria este undeva la 400 şi ceva de milioane de lei.
„Într-adevăr, în acest moment, supravieţuim cu bani puţini, dar semnalul pe care vreau să-l dau este unul pozitiv, pentru că problemele pe care le avem şi impactul major pe care-l are acest sistem cred că a dus la conştientizarea tuturor factorilor de decizie că Bucureştiul nu poate să lase oamenii în frig. (...) Primăria Generală nu a scăzut ritmul de plată în ultima perioadă, a plătit mai mult.” a mai spus Creţu.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului O treime din blocurile din Capitală nu au apă caldă. Când se va remedia problema.