Răspunsul lui Kovesi după ce a fost întrebată dacă va candida la prezidențiale: „„Nu”, „No”, „Nein”, „Nie”

Aflată într-o vizită la Chişinău, pentru a pune bazele unui acord cu procuratura generală moldoveană, Kovesi a infirmat zvonurile care o dădeau ca sigură candidat la următoarele alegeri prezidenţiale din România, scrie News.ro.


„Nu, nu doresc să candidez la preşedinţia României. Poate, ca să fiu mai clară, răspunsul meu este „Nu”, „No”, „Nein”, „Nie” şi, dacă mai practic puţin cu colegii din EPPO, o să pot să răspund „Nu” în cele 17 limbi oficiale în care se discută în EPPO”, a declarat Laura Codruţa Kovesi într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă Moldova.


Ea a explicat că principala sa preocupare ține de activitatea sa la Parchetul European.


„Principala mea atribuție a fost să construiesc o instituție. Am construit-o de la zero. Când am fost numită, am fost oarecum singură, am avut doar o echipă mică, de câțiva colegi, cu care am construit absolut tot, începând de la proceduri, buget, recrutări de personal. Suntem la început de drum. Vreau să construiesc o instituție europeană, independentă, puternică, care să protejeze mai bine bugetul Uniunii Europene. În momentul în care mandatul meu va ajunge la final, o să am, spun eu, o cunoaștere unică. O să cunosc foarte bine 22 de sisteme de justiție din Europa și nu doresc să candidez la președinția României”, a spus Laura Codruța Kövesi, pentru Radio Europa Liberă Moldova.



Liderul USR, Cătălin Drulă, a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că nu este exclusă o candidatură a Laurei Codruţa Kovesi la prezidenţiale, din partea USR, dar că va trebui să își dorească și ea acest lucru.


(...) În primul rând cred că ar trebui să o întrebaţi sau să spună doamna Kovesi dacă îşi doreşte altă funcţie decât cea de procuror european. Eu văd atâta lume care vorbeşte în numele dumneaei. Eu mă gândesc că poate cumva nu îşi doreşte o carieră politică, asta trebuie să lămurească dumneaei”, a spus Cătălin Drulă.


El a precizat că nu o cunoaşte pe Laura Codruţa Kovesi şi nu s-a întâlnit niciodată cu ea.