Mai mult de un sfert dintre români depind de izvoare naturale și râuri, doar că, din cauza temperaturilor caniculare, multe ape s-au evaporat de pe harta țării sau au atins un minim istoric. Avem nevoie de refacerea rezervelor. Dunărea este și ea într-un punct critic, asemenea celui de acum două decenii. 

Harta țării rămâne fără ape. Dunărea a ajuns la un minim istoric

Pe mijlocul Dunării a apărut un banc uriaș de nisip, semn că suntem aproape de pericol. Al doilea factor îngrijorător se vede la mal, unde fluviul se arată mai mult ca o baltă. Nici la intrarea în țară nu e mai mare, câteva nave eșuând din cauza apei scăzute.

Există două variante pentru ca Dunărea să se ridice din nou la nivelul normal: fie să plouă constant peste Moldova, timp de o săptămână, fie ca precipitațiile să cadă în amonte, de la sârbi, croați sau austrieci. Dar și vecinii noștri duc aceeași luptă.

Apă cu porția

Din nordul și până în sudul teritoriului, peste tot găsim zone afectate de secetă. În 115 localități din 7 județe, apa curge la robinet cu porția, câteva ore pe zi.

„Facem, în mod repetat, apel la populație, ca în această perioadă să utilizeze apă potabilă strict pentru consumul din gospodărie. Este o risipă pe care nu ne-o permitem acum, să folosim această apă potabilă în scop agricol”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului.

Cea mai mare intensitate a secetei se observă pe zona Moldovei, Dobrogei și zona vestică, a Banatului. Dezolant este că, în vreme ce fermierii noștri înregistrează de la an la an pierderi, culturile vecinilor unguri înfloresc. Ei au sisteme de irigații performante, alimentate cu apă adusă din România, din Mureș. Prognoza meteo relevă că precipitațiile vor fi extrem de scăzute și în următoarele luni.

Foto: Kanal D

Daea nu recomandă fermierilor raționalizarea apei

Ministrul nominalizat al Agriculturii, Petre Daea, a spus miercuri că nu recomandă fermierilor raționalizarea apei, motivând că „cu hrana nu-i de joacă”. „Eu nu pot face asta, şi să fim bine înţeleşi. Planta nu poate trăi fără apă, este factorul vital. Legumicultorii pun aceste culturi în zone sigure de apă.

Citeste si:
Rușii, bombardament la granița cu România. Portul Reni de pe Dunăre...
Rușii, bombardament la...

Nu-şi permite nici un legumicultor să planteze vreo legumă undeva dacă nu are sursă de apă. (...) Cu hrana nu-i de joacă. Aici nu ne jucăm de-a asigurarea hranei, de aceea le transmit fermierilor să-şi folosească resursele de care beneficiază în zona respectivă", a explicat Daea.

El i-a îndemnat pe agricultori să irige, să folosească toate sursele de apă pe care le au la îndemână, în aşa fel încât să realizeze producţia pentru care au investit, iar toată populaţia să se hrănească cu produse româneşti.

„Acolo unde a secat sursa de apa, ce să-i fac? Eu n-am o soluţie, în condiţiile în care nu există apă. De unde să o aducă, cine să o aducă şi cine să o folosească, în condiţiile în care nu există sursa respectivă? (...) Voi continua toate proiectele începute de domnul Adrian Chesnoiu", a adăugat social-democratul.

Citeste si:
AU ÎNCEPUT PREGĂTIRILE PENTRU MASSIF 2023. CUM ARATĂ MASSIF?...
AU ÎNCEPUT PREGĂTIRILE PENTRU...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Iulie 2022 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.