Târgul Universităţilor din România în Republica Moldova. Oferte educaționale pentru absolvenți

Evenimentul se va desfășura în perioada 7-10 iulie, fiind organizat de Federaţia Tinerilor Basarabeni. Târgul a ajuns deja la a XI-a ediție și se bucură de un real succes an de an. În cadrul evenimentului reprezentaţii diferitor universități din România vor prezenta absolvenţilor de gimnaziu şi de liceu din Republica Moldova ofertele educaţionale pentru anul universitar 2022-2023.

În data de 7 și 8 iulie, Târgul de universități se va desfășura la Chișinău, pe Aleea Clasicilor, între orele 09.00-16.00. În cazul în care prognoza meteo va transmite ploi, evenimentul se va desfăşura la Biblioteca Municipală „B.P. Haşdeu”.

Pe data de 9 iulie Târgul Universităţilor din România va ajunge la nordul Moldovei, la Bălți. Evenimentul va avea loc la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, la fel între orele 09.00 – 16.00. În sudul Moldovei, la Cahul, târgul de universități va ajunge în data de 10 iulie și va avea loc în incinta Universității „B.P. Haşdeu”, între orele 10.00 – 15.00.

În cadrul Târgului Universităţilor din România, absolvenţii vor putea afla informații legate de procedura de admitere, actele necesare, medii, locuri la buget, cazare și oportunitățile studiilor din România. De asemenea vor putea interacționa cu voluntari și studenți ai diferitor facultăți din România. La târg sunt invitați atât elevii și studenții, cât și părinții acestora.

„România acordă anual în jur de 5 000 de locuri bugetate la studiile preuniversitare și universitare pentru elevii și studenții din Republica Moldova și foarte multe facilități: cazare gratuită sau aproape gratuită pentru tinerii admiși la buget, posibilitatea de angajare temporară pe teritoriul României, acces la programe culturale și educaționale de tip Erasmus, Work and Travel și alte mobilități internaționale. Mai mult, continuarea studiilor în România este o oportunitate foarte bună pentru tinerii din Republica Moldova având în vedere prestigiul Universităților românești și obținerea unei diplome recunoscute la nivel internațional, dar și posibilitatea de implicare în activități extrașcolare prin programe diversificate de voluntariat”, spune Cristin Murafa, președinte FTB România.