Fructele și legumele proaspete sunt un lux pentru mulți români. Atunci când merg la piață, majoritatea aleg produse care stau pe tarabă de câteva zile și au prețul la jumătate. Comercianții se plâng de faptul că marfa lor ajunge de multe ori la gunoi și că puterea de cumpărare a scăzut.

Românii sunt prea săraci pentru fructe și legume proaspete

Prețurile sunt mai mari față de anul trecut, iar românii se gândesc de două ori înainte să cumpere. În aceste condiții, există două opțiuni: fie cumpără cantități mai mici, fie se uită după produsele care nu mai sunt proaspete.

Marfa stă pe terabe zile la rând, iar vânzătorii se plâng de faptul că sunt din ce în ce mai puțini clienți. De pildă, kilogramul de roșii proaspete se vinde cu mai mult de 10 lei, dar costă și cu 50% mai puțin după ceva vreme. Totul se negociază.

„Reduci. De aceea le ținem şi întoarse. Negociezi cu omul”, a declarat un comerciant, pentru Observator.

„Asta e marfa care ne-a rămas de ieri şi ne chinuim cu castraveţii, cu ceapa de ieri. Ne chinuim să le dăm. Astea care sunt la 10 lei acum, încercăm să după aceea să le punem mai ieftine. Nu ai cum să le ţii tot la 10 lei. Dacă nu le-ai dat azi cu 10 lei, mâine sau poimâine încerci să le dai”, a spus un altul.

„Aruncăm foarte multe roşii, foarte multe. Dacă este căldură aici în hală, noi aducem baxurile toate, aruncăm. Aruncăm foarte multe baxuri”, a declarat alt vânzător.

Ce mai poți cumpăra cu 100 de lei în România?

Dacă ne raporăm la costurile de azi, cu certitudine cu 100 de lei nu mai poți achita nici măcar o factură și nici nu poți umple jumătate de rezervor la mașină, ci doar să iei câteva alimente de bază.

Un experiment Observator a arătat că suma de 100 de lei a fost de ajuns pentru prea puține. Pe lista de cumpărături s-au regăsit: o franzelă, telemea de vacă, mălai, un kilogram de zahăr și cotlet de porc.

După ce toate aceastea au fost achiziționate, au mai rămas 17 lei și 20 de bani, din care au fost cumpărate verdețuri. După ce de pe listă au dispărut verdețurile, au mai rămas doi lei, numai buni pentru a cumpăra o ridiche albă.

Citeste si:
Leguma care se vinde mai scump decât carnea. Fermieri: „E trufanda”
Leguma care se vinde mai...

Comparativ cu anul precedent, prețurile alimentelor au crescut cu peste 35%. Uleiul este mai scump cu 27%, laptele și produsele lactate costă cu 8 și 15% mai mult, iar scumpirile continuă, avertizează specialiștii, căci producătorii au mai mult de plătit pentru energie, transport și salarii.

„Ne aşteptăm, fireşte, la o creştere. Costurile de producţie au crescut, nu este un secret pentru nimeni. Costurile finale fireşte vor creşte şi ele”, a declarat Dana Tănase, directorul Asociației Cărnii.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Iunie 2022 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.