Sărbătoarea de Sânziene. Când este sărbătorită și ce semnifică

Sărbătoarea de Sânziene sau Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătorită la sfârșitul lunii iunie, fiind următoarea sărbătoare importantă după Rusalii. Sânzienele se celebrează pe 24 iunie 2022. Această sărbătoare creștină este asemănată cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

În ziua de Sânziene se țin slujbe la biserici, iar creștinii merg pentru a se ruga Domnului pentru iertarea de păcate și pentru pace în lume. Numele de “sânziene” provine de la zeița silvestră Santa Diana. În tradiția populară românească, Sânzienele mai sunt cunoscute și sub numele de drăgaice, danse, vâlvem irodiade, nagode, vântoase, etc.

Sânzienele sunt niște femei frumoase cu puteri magice care pot face ca plantele și animalele să se înmulțească, să aline bolile oamenilor și să apere pământurile de grindină și vijelii. Tradiția spune că în noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid, iar Sânzienele vin în grupuri impare și cântă, dansează pe câmpuri. Se spune că dacă oamenii nu le respectă tradițiile, Sânzienele se transformă în zâne rele.

În realitatea de zi cu zi, sânziana este o planta erabacee cu frunze lungi înguste și cu flori galbene-aurii cu miros plăcut. În dioferite zone ale țării este numită și drăgaică. În Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramureş și în nordul Moldovei oamenii numesc această plantă sânziană, iar în Dobrogea, Muntenia și în sudul Moldovei oamenii folosesc numele de drăgaică.


Tradiții și obiceiuri de Sânziene

În zona de Maramureș, fetele tinere împletesc coronițe. Potrivit tradiției fetele trebuie să se îmbrace în rochii albe și să meargă pe câmp ca să culeagă flori din care mai apoi să își împletească o cunună. În timp ce își fac cununa, fetele trebuie să se gândească la cel cu care vor să se căsătorească. După ce le-au împletit, fetele le vor da drumul pe apa râului și dacă acestea se vor opri în crengi sau în bolovani înseamnă că vor avea o cununie reușită.

Un alt obicei spune că în noaptea de Sânziene, fetele nemăritate vor pune florile de sânziene sub pernă pentru a-și visa ursitul.

Conform altui obicei vechi de aproape 500 de ani, flăcăii urcă pe cai și pornesc într-o întrecere pentru a impresiona fetele nemăritate. Pentru a fi feriți de belele, caii și tinerii sunt stropiți de către preot cu apă sfințită.

Obiceiul Drăgaica este cel mai cunoscut. O fată nemăritată joacă rolul Drăgaicei. Aceasta este îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă și pe cap i se pune o cunună din flori de sânziene. Fata trebuie să iasă la joc în sat alături de alte fete îmbrăcate tot în veșminte albe. Tradiția spune că acest obicei este chemarea Drăgaicei, iar fata care joacă rolul acesteia se va mărita în timpul apropiat.


Superstiții de Sânziene

Se spune că noaptea de Sânziene este la fel ca noaptea de Crăciun, iar dacă ești atent poți descifra graiul animalelor. Tot în noaptea de Sânziene răsare floarea albă de ferigă, iar persoana care o va culege va avea noroc tot anul și va putea citi gândurile oamenilor.

Oamenii organizează focuri în această noapte, cunoscute ca “ Focuri de Sânziene”. Tradiția spune că atunci când se aprind focurile, oamenii trebuie să poarte brâuri de pelin, acestea semnificând necazurile, iar la sfărșit trebuie să le arunce în foc pentru a scăpa de acestea.

În anumite zone din țară oamenii sar peste acel foc mare, iar cei care reușesc să facă asta fără să se ardă vor fi feriți de spiritele rele pe tot parcursul anului.