Bone Ferenc fost escortat cu mascații la Cluj-Napoca pentru a fi predat Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Acesta este principalul suspect în cazul crimei tinerei Beata Molnar (30 de ani) dată dispărută luni.


Bone Ferenc și-a ucis iubita într-un acces de furie

Femeia a mers în excursie la Răchițele, împreună cu iubitul ei și a fost găsită moartă miercuri, 25 mai, în zona unei benzinăriei dezafectate din județul Bihor. Ea avea mai multe leziuni la nivelul feței, iar trupul îi era acoperit cu saci negri și cu crengi uscate, scrie ziare.com.

Bone Ferenc ar fi ucis-o pe Beata sâmbătă, 21 mai, când erau la munte, apoi i-a abandonat cadavrul. Într-un acces de furie, el a strangulat-o, apoi i-a ascuns trupul neînsuflețit și a plecat să mânănce, fiind surprins pe camerele de supraveghere în zona Alejd.

Beata Molnar era membră UDMR, potrivit stiridecluj.ro.


„Am fost șocați ore întregi când am auzit vestea tragică a morții lui Beáta Molnár. Bea a fost colega noastră în departamentul principal responsabil cu organizarea socială a RMDSZ și mai târziu, când publica cărți la Fundația Școlii, am lucrat împreună de multe ori la editarea albumelor și organizarea programelor. O cunoșteam ca pe un om creativ, era definită de sensibilitate, empatie și abilitățile sale de muncă erau uriașe. Continuă să faci minuni acolo sus, Bea!", se arată mesajul apărut pe pagina de Facebook al RMDSZ.



Bărbatul își snopea în bătaie fostele iubite. Pe una dintre ele a băgat-o în spital

În 2020, Bone Ferenc și-a bătut cu sălbăticie iubita de atunci, în plină stradă, după o ceartă. Femeia a depus atunci plângere la poliție, iar Ferenc a fost condamnat în luna martie 2021 (sentință care nu este definitivă) la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Întreaga agresiune a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar în urma acesteia Bone Ferenc a fost concediat de la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca. Beata era doctorand şi i-a suplinit orele. A început o relaţie cu el, deşi colegii au avertizat-o că este un om violent. Tânăra le-ar fi spus însă că merită o a doua şansă, scrie antena3.ro.

Bărbatul era tipul loverboy, foarte atent cu femeile până le cucerea. Apoi își arăta adevărata față. Își punea prietenele să îi trimită mesaje doar la ore și minute pare, de exemplu 22.20. În cazul în care fetele nu ascultau și nimereau o oră impară, bărbatul devenea violent. Mai mult decât atât, acesta cumpăra doar produse ce aveau preturi pare.