Procesul din Bulgaria a fostului ministru al Turismului Elena Udrea a fost amânat din nou. Acesta a fost reprogramat pentru data de 8 iunie, la ora 15.00. Între timp, Udrea va rămâne în închisoarea din Sofia. În luna aprilie, Elena Udrea a fost reținută în momentul în care încerca să treacă granița din Bulgaria spre Grecia, după ce aceasta a fost condamnată la 6 ani de închisoare în România în cazul dosarului Gala Bute.

Procesul Elenei Udrea, amânat din nou

Judecătorii de la Sofia au amânat procesul de extrădare de astăzi a Elenei Udrea. Următorul proces a fost fixat pe data de 8 iunie, orele 15.00. Până la următoarea sentință de judecată, fostul ministru va rămâne în arest în închisoarea din Bulgaria. Amânarea procesului a fost solicitată de avocații Elenei Udrea care sunt încrezători că între timp, la București, decizia în recursul în casaţie de la ÎCCJ cu privire la suspendarea pedepsei va fi una favorabilă.

Udrea susține că autoritățile din Bulgaria au reținut-o ilegal timp de 40 de zile și aproape în nici o țară din Europa nu se trimite înapoi un arestat din cauza condițiilor din arest.

Aproape nicio ţară din Europa nu mai trimite înapoi niciun arestat din cauza condiţiilor din arest. Instanţa a spus că nu mai este nevoie (de un expert – n.r.), probele arată clar condiţiile. Dar nu ăsta este argumentul meu principal. Eu nu vorbesc de condiţiile din arest, ci de ilegalitatea în care mă aflu – sunt arestată ilegal de 40 de zile. (…) Instanţa a considerat că nu mai e nevoie să fie audiat un expert pentru probele deja depuse sunt suficiente”, a declarat Elena Udrea.

Elena Udrea a primi 6 ani de închisoare în România

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este o decizie definitivă.

După pronunțarea sentinței definitive, polițiștii s-au deplasat la vila din Corbeanca a Elenei Udrea pentru a o aresta, însă nu au găsit-o acasă. Astfel, Poliția Română a dat-o în urmărire internațională, pe numele acesteia fiind emis un mandat european de arestare. Fostul ministru a fost reținută în momentul în care urma să părăsească Bulgaria. Astfel, Udrea a fost reținută de autoritățile de la Sofia și se află în arest.

Citeste si:
Elena Udrea, mesaj din pușcărie înainte de campania electorală
Elena Udrea, mesaj din...

Aceasta a solicitat să nu fie extrădată României, deoarece condițiile din penitenciarele române nu i-ar permite să se trateze de osteoporoză, boala de care suferă. Solicitarea i-a fost respinsă, însă avocaţii Elenei Udrea au făcut contestaţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie sa pronunțe o decizie finală şi în dosarul cu Ioana Băsescu privind finanţarea campaniei electorale din 2009.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Mai 2022 - 05 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.