Un TIR a intrat într-o casă după ce a fost lovit de un tren

Reprezentanții ISU Brăila au anunțat că un tren de călători a lovit o basculantă în localitatea Baldovinești din județul Brăila. În urma impactului puternic, mașina a fost proiectată într-o casă ce se afla în apropierea căii ferate. Șoferul mașinii nu ar fi remarcat semnalele luminoase ale semaforului la nivel cu o cale ferată.

„În această dimineață, șoferul unui TIR, în vârstă de 59 de ani, din județul Galați, în timp ce se deplasa pe raza localității Baldovinești, la trecerea la nivel cu cale ferată, nu ar fi observat semnalele luminoase și acustice și a fost lovit de un tren InterRegio ce se deplasa pe sensul de mers Brăila-Galați.”, anunță reprezentanții IPJ Brăila.


Patru victime au fost raportate după accident

Șoferul basculandei, dar și mecanicul de locomotivă în vârstă de 42 de ani din Brăila, au trecut testul la alcoolemie, rezultatele ambilor fiind negative.

De asemenea, IPJ Brăila a mai precizat că în momentul de față traficul feroviar este blocat, iar cel rutier este dirijat de agenții de poliție.

În urma impactului trenului cu basculanta, cel puțin patru persoane au fost rănite.