Moş Ion Roată, ţăranul din Câmpuri care a fost ales reprezentant al clăcaşilor în Adunarea Ad-hoc şi a votat unirea Principatelor Române, a intrat în istorie cu ajutorul poveştii lui Ion Creangă, care a devenit cunoscută copiilor din toate colţurile ţării, dar omul Ion Roată a murit sărac şi în uitare. O dovedesc documentele vremii, o spun şi reprezentanţii Muzeului Vrancei, cei care administrează casa memorială ce îi poartă numele.

Moş Ion Roată a fost deputat în Divanul Ad-hoc prin care a fost consultată voinţa populară acum mai bine de 160 de ani. La acea vreme, Moş Ion Roată era ţăran clăcaş şi locuia cu chirie pe moşia boierului Nicolae Dăscălescu, fiul lui Ştefan Scarlat Dăscălescu din Focşani. De aici s-a inspirat şi Ion Creangă care a scris povestea ce îi poartă numele ţăranului, cu acel tâlc nemaipomenit: 'Facem unirea, dar mâna la muncă o pun tot amărâţii din clasa de jos', astfel că Moş Ion Roată a devenit un brand al comunei Câmpuri, al judeţului Vrancea. Însă puţină lume ştie că Moş Ion Roată a murit sărac şi uitat. Există documente care atestă acest lucru. După Unire, exact cum se întâmplă şi în zilele noastre, oamenii care fac lucruri mari sfârşesc în uitare, aşa şi Moş Ion Roată a murit în uitare. Oamenii de felul său, care fac lucruri mari, sunt în general modeşti şi nu se căpătuiesc, nu se chivernisesc să ajungă să-şi facă soclu în timpul vieţii. Şi vine inevitabil timpul, intervine uitarea, care se aşterne peste unii chiar din timpul vieţii. Acesta a fost şi cazul lui Moş Ion Roată, peste care s-a aşternut uitarea. Răzbunarea a fost că acesta a intrat în legendă datorită poveştii lui Ion Creangă, iar mai târziu moştenitorii au donat casa şi în felul acesta a ieşit povestea la iveală", ne spune Valentin Muscă, managerul Muzeului Vrancei.

Astăzi, pentru cine vizitează comuna Câmpuri, Casa memorială "Moş Ion Roată", devenită între timp muzeu, este relativ uşor de găsit, pe marginea drumului naţional care tranzitează comuna. Însă urmaşii lui Moş Ion Roată şi-au disputat vreme îndelungată această moştenire, pentru că, se pare, ţăranul nu a avut o singură locaţie în timpul vieţii sale. Am găsit cel puţin două gospodării în care Ion Roată ar fi locuit. Şi fiecare dintre strănepoţii şi stră-strănepoţii acestuia spun că aceasta este casa clăcaşului devenit deputat.

L-am găsit în satul Gura Văii din comuna Câmpuri pe Ion Roată, strănepotul lui Moş Ion Roată, care are astăzi nu mai puţin de 97 de ani. Pandemia nu l-a ocolit, dar a trecut cu bine şi peste COVID, cu ajutorul copiilor care i-au stat alături.

Citeste si:
VIDEO Povestea „Capra cu trei iezi“, în varianta horror
VIDEO Povestea „Capra cu trei...

Urmaşii săi au ajuns până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii

"Moş Ion Roată este în viaţă. Este tatăl meu, este strănepotul lui Moş Ion Roată. Aici s-a născut, aici a trăit şi a continuat numele familiei, care merge mai departe, acesta având la rândul său nepoţi şi strănepoţi. Este încă în putere, dar vârsta îşi spune totuşi cuvântul, iar pandemia nu l-a ocolit. În toamnă face un an de când a fost bolnav, dar astăzi este încă în viaţă. Moş Ion Roată, cel de pe vremea lui Cuza, nu s-a născut în Gura Văii, dar a trăit în ultima parte a vieţii în curtea părinţilor mei, la unul dintre fiii săi. Casa lui a fost în curtea noastră, pe pământurile primite de acesta când a fost împroprietărit cu pământ", ne-a dezvăluit Mărioara Burgă, fiica lui Ion Roată din Gura Văii şi stră-strănepoata lui Moş Ion Roată.

Citeste si:
Iohannis: Unirea de la 24 Ianuarie 1859 demonstrează importanța...
Iohannis: Unirea de la 24...

Mărioara Burgă spune că poartă cu mândrie numele familiei, iar astăzi, din cauza vremurilor, urmaşii lui Moş Ion Roată au ajuns până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.

"Numele de Roată îl port cu foarte mare respect şi am o mare recunoştinţă pentru neamul meu, neamul lui Moş Ion Roată. Unde am călătorit şi unde am trăit, când am spus că sunt stră-strănepoata lui Moş Ion Roată, a fost o tresărire. Mă bucur că fac parte din acest neam şi sper ca numele lui să nu se uite niciodată, ca şi comunitatea, comuna, să facă mult mai mult pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Moş Ion Roată a iubit oamenii şi a încercat să facă ceva pentru aceştia. A fost un om cu demnitate care, chiar dacă a primit o palmă şi un scuipat din partea boierului, a ştiut să-şi şteargă ruşinea, s-a ridicat şi a mers mai departe. Deocamdată numele e dus mai departe de băieţii familiei, pentru că familia lui Roată a fost foarte mare. Dar şi comuna ar trebui să se implice mai mult. Iar istoria ar trebui să fie o lecţie de demnitate, mai ales pentru tineri, o lecţie de viaţă a modului în care oamenii, în ciuda vicisitudinilor, au supravieţuit. Istoria trebuie să meargă mai departe. Astăzi, copiii şi nepoţii mei au ajuns în toate colţurile ţării şi chiar ale lumii. Am o fiică ce a ajuns în Noua Zeelandă, împreună cu ginere meu, tot român. Amândoi lucrează în cercetare, culmea, în virusologie. O altă fiică se află în Franţa şi doar fiul meu se mai află în ţară, la Constanţa, acolo unde am trăit şi noi aproape toată viaţa. Dar sunt aproape 11 ani de când părinţii mei s-au îmbolnăvit şi ne-am gândit că ei nu trebuie să rămână singuri şi am hotărât ca ultima parte a vieţii lor să le-o facem cât de cât frumoasă, aşa că astăzi sunt aici, alături de tatăl meu, Ion Roată", ne povesteşte Mărioara Burgă. AGERPRES.

Citeste si:
24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române
24 ianuarie - Ziua Unirii...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Ianuarie 2022 - 09 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.