Rafila, despre procesul de testare COVID a populației

Ministrul a vorbit despre un număr record de teste efectuate marți și scopul de a depăși acest record în zilele ce urmează. Prin această schemă se urmărește identificarea din timp a posibilelor persoane infectate și de a limita răspândirea în masă și agravarea situației de sănătate a bolnavilor COVID.

"Situația este următoarea, apropo de diversele acte normative pe care le-am elaborat la Guvern şi Ministerul Sănătăţii, în ce priveşte controlul acestei pandemii. Nu așteptăm pasivi ca oamenii să se îmbolnăvească şi să se interneze în spitale care devin supraaglomerate, ci am facilitat testarea în apropierea domiciliilor populaţiilor şi organizarea centrelor ambulatorii. Şi trimiterea la spital doar a celor care au nevoie de acest tip de asistenţă medicală", a spus ministrul Alexandru Rafila.


Cele două motive potrivit cărora numărul de cazuri va crește

La moment, peste 3.000 de cabinete de medici de familie au semnat contractele cu Casele judeţene de Asigurări de sănătate şi au început să testeze.

"Ieri am avut probabil record de teste, am ajuns 90.000 de teste într-o zi. Vineri și săptămâna viitoare vom avea record de teste, probabil peste 100.000, și va crește numărul de persoane detectate", a declarat Rafila.

Totodată, ministrul a declarat că numărul de infectări la nivel național va crește din două motive: "pentru că vorbim de o tulpină mai transmisibilă, dar cifrele sunt mult mai mari faţă de valurile anterioare, şi în alte ţări. Alt motiv pentru care vor creşte cazurile e mărirea capacităţii de testare", a precizat Alexandru Rafila.