O coloană de camioane lungă de cel puţin cinci kilometri este formată, marţi, pe autostrada A1 înainte de ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, iar timpul de aşteptare pentru şoferi ajunge la patru ore, în timp ce numărul arterelor de control nu poate fi suplimentat din cauza personalului insuficient alocat de Ungaria.

Arad: Coloană de camioane de cel puțin cinci kilometri pe autostradă, înainte de PTF Nădlac II

Potrivit aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II sunt deschise patru artere de ieşire pentru camioane, însă acestea nu pot fi suplimentate din cauza "lipsei de personal din partea autorităţilor maghiare".

Poliţia Autostrăzi Vest are echipaje de supraveghere şi dirijare a traficului pe A1, unde camioanele aşteaptă în coloană pe banda de urgenţă pentru a trece graniţa.

Aglomeraţie este şi la Vărşand, unde timpul de aşteptare pe cele trei artere de ieşire dedicate traficului greu este de cel puţin 200 de minute.

La Nădlac I situaţia este mai bună, timpul de aşteptare pentru formalităţile de trecere fiind de 40 de minute.

Retail jobs

De asemenea, în judeţul Bihor, la PTF Borş I şi PTF Borş II, şoferii de camioane aşteaptă 70 - 80 de minute pentru tranzitare, iar la Petea, în Satu Mare, timpul ajunge la 180 de minute.

Cu excepţia PTF Nădlac II, unde se menţionează lipsa personalului alocat de Ungaria, în celelalte puncte autorităţile precizează că timpii mari de aşteptare sunt cauzaţi de numărul mare de camioane care se prezintă la graniţă. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio, apoi a intrat „în pâine”, cu un program full-time, la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. De atunci și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Ianuarie 2022 - 11 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.