Sorin Cîmpeanu, declarații despre educatoarea din Suceava acuzată că ar fi violat trei minore

Educatoarea de 52 de ani le-ar fi violat pe fetițele din grupa ei în ultimii doi ani. Faptele îngrozitoare s-ar fi petrecut la baie. Cel puțin trei minore, două dintre ele surori, ar fi recunoscut până acum trauma prin care au trecut.

Ororile au ieșit la lumină la finalul anului 2021, după ce una dintre copile, în vârstă de 3 ani, și-ar fi schimbat comportamentul, au povestit părinții. Plângea, avea coșmaruri și refuza să mai meargă la grădiniță. Cei care i-au dat viață au presupus că nu se acomodează.

La câteva zile distanță, în timp ce mama îi făcea baie, micuța a povestit prin ce trece. I-ar fi spus femeii că educatoarea o atinge în locuri nepotrivite. Sora sa mai mare, care a început să meargă din septembrie la aceeași unitate, în clasa întâi, și-a făcut curaj și i-a mărturisit și ea mamei că are parte de același tratament din partea cadrului didactic.

Tatăl fetelor a izbucnit când a auzit și, într-un moment de furie, s-a dus la casa educatoarei și a dat foc mașinii sale. Dus la audieri, acesta le-a spus oamenilor legii motivul răzbunării.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile pentru incendiere și acum se află sub control judiciar. Astfel, polițiștii au început o anchetă și au aflat și de o a treia victimă. Numărul ar putea fi mai mare, se tem anchetatorii.


Ministrul Educației: „Trebuie un consult psihiatric”

„În sarcina acesteia s-au reţinut mai multe fapte de viol, dar şi agresiune sexuală şi rele tratamente aplicate minorului”, a transmis Ionuț Epureanu-pdc IPJ Suceava.

„Fapte regretabile, de neînchipuit. Despre doamna educatoare nu știm prea multe, să vedem în urma investigațiilor de astăzi ce informații primesc”, a declarat Grigore Bocanci, ISJ.

„Dacă se confirmă aceste lucruri, şi am înţeles că există elemente rezonabile spre confirmare, cu siguranţă trebuie un consult psihiatric, dincolo de aplicarea legii penale. Dacă se confirmă. Până acum am înţeles că sunt suspiciuni rezonabile pe baza cărora a fost arestată preventiv”, a spus Sorin Cîmpeanu.


Ministrul afirmă că este absolut "incalificabil, nu numai pentru un cadru didactic, pentru orice adult, cu atât mai mult pentru un cadru didactic".