Încep verificări la centrele de plasament, în casele familiale şi la asistenţii maternali

Ministrul Familiei a afirmat că va începe să verifice minuțios centrele de plasament, casele familiale şi asistenţii maternali, pentru că ”s-au înmulţit cazurile de violenţe verbale sau fizice, inclusiv abuzuri sexuale, precum şi abandonul şcolar şi consumul de alcool şi substanţe interzise”.

”Avem şi cazul unei minore care are acum sarcina în evoluţie, o minoră de 16 ani”, a spus Firea, menționând că vrea să știe dacă legea actuală este permisivă sau este vorba de neglijenţe în serviciu şi alte abateri care pot fi corectate.


Firea nu tolerează abuzurile și violențele față de copii

Firea este convinsă că în urma acestor controale va reuși să rezolve problemele și împreună cu autorităţile publice locale şi cu societatea civilă, să facă ordine în acest domeniu și să apere copiii care sunt abuzați.

”Am toleranţă zero faţă de aceste abuzuri la adresa copilor, fie că este vorba de violenţe fizice sau verbale, abuzuri sexuale sau alte tipuri de probleme. Am primit inclusiv situaţii în care nu s-au realizat la timp achiziţiile, şi copiii s-au culcat flămânzi şi au dormit în frig. Aceste lucruri nu trebuie să fie tolerate, şi nu trebuie acceptate”, a spus Gabriela Firea, subliniind că ministerul cuprinde şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului.


Cel puțin 20 de cazuri de abuzuri în perioada sărbătorilor de iarnă

În cel mai recent raport solicitat în calitate de ministru, Gabriela Firea a primit o listă cu cel puțin 20 de cazuri grave de abuzuri care au avut loc în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

”Nu doresc să fac publice aceste exemple, pentru că vreau să iau legătura personal cu primarii şi preşedinţii de CJ din judeţele unde s-au întâmplat aceste nereguli, pentru a-i informa şi să găsim împreună modalităţi de a preveni astfel de situaţii neplăcute şi pentru a corecta cadrul legislativ, pentru ca lucruri de acest fel să nu se mai întâmple”, a afirmat Firea.

Ministrul a mai menționat că va ţine cont şi de experienţa organizaţiilor non-guvernamentale care activează în acest domeniu și au de a face cu astfel de situații.