Două copile lovite de mașina poliției, pe trecere

Ora 13:25, șoseaua Laminorului, nordul Capitalei - cele două fetițe se întorc de la școală și ajung în dreptul trecerii de pietoni. Nu apucă să facă decât câțiva pași. Raisa moare la câteva minute după impactul dramatic cu mașina de poliție.

Șoferul, un polițist tânăr, ar fi fost în misiune, spun șefii lui. Martorii oculari au povestit însă că agentul ar fi pornit semnalele luminoase tocmai după coliziune. Pe asfalt nu sunt urme de frânare.

Inițial, Poliția a comunicat că automobilul avea în funcțiune numai semnalele luminoase, nu și pe cele acustice. Ulterior, autoritățile au anunțat că vor cerceta și acest lucru. Atât oamenii adunați la fața locului, cât și polițiștii au confirmat că fetele erau pe trecerea de pietoni: una a fost aruncată lângă bordură și alta la câțiva metri distanță.


„S-a auzit o bubuitură. Am ieşit şi am sunat la salvare. Mi-au spus că o să vină o maşină. Am văzut o fată lângă trecerea de pietoni şi alta aruncată la zece metri mai departe”, a spus o femeie.


Conform martorilor, omul legii care era la volan s-a retras câțiva metri de lângă mașină ca să-și dea jos jacheta de polițist, pentru a nu fi agresat de localnici.


Scene înfiorătoare descrise de cei de la fața locului

Un martor a povestit că agentul s-a dat jos de la volan și ar fi împins-o cu bocancul pe Raisa, pentru a vedea dacă mai respiră. Într-o imagine surprinsă la câteva momente după accident, se vede cum acesta are piciorul sub fată.


„Avea un bocanc fetiţa, rupt, şi piciorul se vedea că e rupt şi o mişca cu piciorul. Şi i-am zis nu o mai mişca cu piciorul, las-o în pace, sună la salvare. Şi după aceea a luat-o cu mâinile, aşa cum îţi arăt şi a pus-o pe o parte”, a spus un martor pentru Observator.


De asemenea, un altul a dezvăluit că suspectul, în loc să sune imediat la ambulanță, și-ar fi alertat mai întâi colegii prin stație. Cel care le-a lovit pe cele două copile este poliţist de proximitate la Secţia 5, nu avea şcoală de poliţie și a fost angajat din sursă externă, în 2017. El nu era băut la momentul accidentului.