Un român s-a filmat în timp ce trăgea cu pistolul de la geam, în Germania

Un român de 54 de ani, angajat al unei firme de pază din Germania, riscă să fie condamnat la închisoare, după ce în noaptea de Revelion a tras mai multe focuri de armă, pe geam și în stradă. Scena a fost filmată și publicată pe un cont de Tik Tok, însoțită de un mesaj sfidător: „Numai săracii aruncă cu petarde”. Ulterior, clipul fost cenzurat, dar nu înainte de a ajunge la ofițerii Direcției Arme din Poliția Română.

Autoritățile încearcă acum să afle ce tip de pistol a folosit individul: cu bile de cauciuc sau cu gloanțe oarbe. Pentru ambele variante, oamenii legii vorbesc despre infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii trebuie să verifice și dacă bărbatul avea sau nu dreptul de a deține o armă. Pentru a-i deschide dosar penal, agenții trebuie să demonstreze că scena s-a petrecut în România, nu în Germania.


„Bineînțeles că acolo vorbim de victime, pentru că nu este neapărat să țintești o persoană astfel încât să îi provoci leziuni. În momentul în care execuți foc, chiar și în plan vertical, din cauza gravitației, acel glonț va reveni pe pământ sau în corpul unui om care putea să treacă pe acolo”, Dan Saltelechi, Sindicatul Europol.