Timp de patru ani, șapte persoane au sustras cantități uriașe de combustibil din baza militară „Mihail Kogălniceanu”, unul dintre cele mai bine păzite locuri din țară. 

Americanii au cunoscut inventivitatea românească. Modalitatea prin care se fura motorină de la baza militară a americanilor de la Kogălniceanu

Cele şapte persoane lucrau la o firmă din Constanţa care avea printre atribuţii administrarea generatoarelor din baza militară. Acestea alimentau utilajele cu motorină la diferite intervale de timp. Veneau la Kogălniceanu cu cisternele pline pentru a umple generatoarele, dar nu toată cantitatea de combustibil ajungea în rezervoare.

O parte rămânea în cisternă și pleca înapoi. Motorina era apoi depozitată la domiciliile celor apropiați. Gruparea acționa la fel și în cazul altor baze din zonă în care militarii români și americani făceau exerciții tactice.

Totul a ieșit la iveală după patru ani. În aprilie 2021, americanii au anunțat la DIICOT lipsa unor cantități uriașe de combustibil. În data de 24 noiembrie, după interceptări, strângerea dovezilor, monitorizări și percheziții, membrii grupării au fost reținuți. Prejudiciul adus guvernului american este de două milioane de dolari.

„Departamentul Apărării nu are de făcut vreun comentariu privind investigaţia din România la care faceţi referire. Autorităţile locale din România sunt cele care au competenţă legat de acest caz”, au declarat pentru Adevărul reprezentanţi ai Biroului de Presă al Pentagonului de la Washington D.C.

Baza urmează să fie modernizată

Șapte companii și asocieri de companii din România, Spania, Italia și Turcia au depus oferte. Candidaturile vor fi evaluate până pe 28 decembrie 2021, potrivit informațiilor din cadrul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Durata contractului este de 106 luni, dintre care şase luni vor fi alocate pentru proiectare, 40 de luni pentru execuţia lucrărilor, iar garanţia lucrărilor va fi de 60 de luni.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Decembrie 2021 - 12 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.