Moarte misterioasă la Buzău. Un tânăr de 31 de ani, găsit fără suflare în fântâna casei

„Florin a venit băut din sat, a fost la meci. De la meci a fost prin sat, cred. A venit şi a stat pe patul ăla de fier. Zic eu, după mintea mea, că a vrut să se aşeze şi a căzut direct în fântână. A venit capacul după el”, spune Nicolae Spirache, tatăl victimei.


Prietenii lui Florin, care l-au văzut cu puțin timp înainte de tragedie, susțin că acesta nu era beat. Tinerii mărturisesc faptul că amicul lor nu avea niciun motiv să își pună capăt zilelor.


„M-am întâlnit cu el pe la ora 14.10 şi nu era beat. În 50 de minute se îmbăta rău aşa? Nu cred că avea vreun motiv să se sinucidă”, spune un prieten, conform Adevărul.


Criminaliștii buzoieni trebuie acum să stabilească dacă decesul tânărului a fost accidental sau este vorba despre crimă. Audierile în acest caz au început, iar primii interogați sunt membrii familiei. Procurorii criminaliști iau în calcul toate variantele și continuă cercetările pentru a elucida misterul asupra morții sale.

Florin muncea la o stâna din Țintești și locuia împreună cu părinții și o soră. Din casa lor se auzeau mereu certuri, spun vecinii. Ba chiar scandalurile deveneau violente, iar tatăl și fiul se amenințau cu furci și topoare.