Școli închise din cauza frigului din clase

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Timiș, Marin Popescu, a anunțat că patru școli au decis să suspende cursurile față în față și trec în regim de învățământ online, deoarece temperatura din sălile de curs este de 20 de grade Celsius. Solicitările cu decizia școlilor vor fi trimise Inspectoratului Școlar Județean Timiș, care va aproba trecerea activității didactice online.

„Este vorba despre 189 de clasă cu 4.947 de elevi care suspendă activitatea față în față, din cauza temperaturii scăzute din clasă, nu din cauza COVID. Am discutat cu autorități publice locale de câteva luni despre problema infrastructurilor școlare. De luni, s-au făcut probe către toate punctele termice din oraș, cu furnizarea apei la o temperatură scăzută, pentru că durează încărcarea instalațiilor. În câteva zile, probabil, se va regla situația. Dacă se vor reglementa problemele, se va reveni la școală din acest punct de vedere, nu din cel pandemic ”, a explicat Marin Popescu.

Inspectorul a menționat că în mediul rural nu s-au înregistrat acest gen de probleme, deoarece încălzirea sălilor de clasă se face cu lemne, iar autoritățile au făcut suficiente provizii pentru sezonul rece din acest an.

Ce școli se vor închide din cauza lipsei căldurii

  • Liceul de Informatică „Grigore Moisil”;

  • Școala Gimnazială nr. 16;

  • Școala Gimnazială nr. 19

  • Colegiul „Ana Aslan”.

Șeful IȘJ Timiș a mai afirmat că de 20 de ani, temperaturile scăzute îi găsește nepregătiți pe responsabilii pentru căldura în unitățile școlare.

„Sunt și în Timișoara școli și grădinițe care au centrale proprii, dar noi nu putem interveni, din punct de vedere legislativ. În județ nu avem probleme. În zona rurală sau urbană mică sunt centrale proprii cu încălzire pe lemne, sobe, stocurile în rural au fost asigurate din timp. În luna august aveam 34 unități de învățământ cu probleme la instalațiile de încălzire din care 18 erau în Timișoara. Joi (14 octombrie-nr) vom avea o situație clară ” , a mai spus Marin Popescu.