Circulația trenurilor de metrou s-a desfășurat cu dificultate miercuri dimineață în urma unei posibile tentative de suicid

"Metrorex informează că astăzi, 06.10.2021, începând cu 09:09, circulaţia trenurilor se desfăşoară cu dificultate din cauza unei posibile tentative de suicid la staţia de metrou Piaţa Unirii 1. Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară în sistem pendula între staţiile Timpuri Noi - Eroilor şi Eroilor - Petrache Poenaru", precizează Metrorex.

Conform procedurilor care se aplică în astfel de situaţii, a fost solicitată intervenţia echipajelor SMURD şi a Poliţiei Metrou iar evenimentul este cercetat de Poliţie.

"De asemenea, reiterăm că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: 'În aşteptarea trenului nu staţionaţi dincolo de banda de siguranţă marcată la marginea peronului", precizează sursa citată.

Circulaţia a fost reluată în condiţii normale la ora 9:37. AGERPRES.