Nelu Tătaru, despre numărul real de cazuri zilnice de infectare cu COVID-19

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, susține că numărul real de cazuri zilnice de infectare cu COVID-19 are putea fi de 50.000. Acesta a mai precizat că oamenii mor din cauza că nu vin la spital la timp sau din cauza că nu s-au vaccinat la timp. Totodată, Tătaru avertizează că în perioada următoare, numărul de cazuri va crește și mai mult.

„Cei care se declară astăzi în raporturile oficiale sunt mai puțini. Sunt multe capacități de testare, nu testăm acasă. Cifra oficială din România nu este de 8.000 cât a venit astăzi. Suntem pe o pantă ascendentă. Mobilitatea este cea care dă și transmiterea în comunitate. Urmează ca săptămâna aceasta și cea următoare să mai avem un trend crescător odată cu deschiderea școlilor. Vedem dacă vom ajunge la 20-30 de mii de cazuri pe zi. Pe nedeclarați putem să avem până la 50.000 de cazuri. INSP spunea că putem ajunge până la 30.000 de cazuri declarate zilnic ”, a declarat Nelu Tătaru.


„Paturi în ATI sunt”

Fostul ministru al Sănătății susține că există locuri în secțiile de ATI și că nu aceasta ar fi principala cauză pentru care oamenii mor. Aceștia se adresează mult prea târziu la medic sau nu s-au vaccinat.

„Paturi în ATI sunt. Oamenii mor pentru că vin prea târziu, pentru că nu s-au vaccinat. Nu trebuie să venim în a 10-a zi de boală când nu mai putem. Noi trebuie să fie înțelegem că secțiunile ATI nu au ars din cauza oamenilor de acolo. Avem o infrastructură veche. După Piatra Neamț am solicitat un control. Au fost 320 de secțiuni de ATI verificate împreună cu IGSU. Măsurile care trebuiau luate au apărut pe 27 ianuarie când eu nu mai eram ministru. Nu știu dacă au fost ignorat, că eu nu mai eram în ministru ”, a mai spus Nelu Tătaru.


Nu sunt nevoie de noi restricții

Tătaru a subliniat că nu este nevoie de aplicarea a noi restricții anti-COVID-19, ci de a fi controlate dacă se respectă cele care sunt implementate acum. Fostul ministru a mai adăugat că nu suntem în situația în care să închidem tot și să nu mai ieșim deloc din case. Multe dintre restricții au fost ignorate, iar majoritatea nici măcar nu au fost verificate.

„Cunoaștem această pandemie. Vorbim de o transmitere comunitară. Se transmite la cei care nu au trecut prin boală și la cei nevaccinați. În valul doi cel mai mare număr de cazuri era 10.000. Acum cred că am luat-o cam ușor. În condițiile în care avem teste, ne testăm acasă, uneori poate nu declarăm și avem cazurile care trecute printr-o primă fază din boală ajung la spital direct pe terapie intensivă”, a mai spus Nelu Tătaru.