Anglia: Lecție de viață impresionantă din partea unei femei fără adăpost către o fetiță

Joanne Anderson, 42 de ani, a fost copleșită de gestul făcut de o femeie sărmană, care i-a oferit copilei ultimii săi 4 penny pe care îl avea în buzunar. Joanne, angajată a spitalului St. John's, o ducea pe fiica sa la doctor pe 9 septembrie. Au oprit pe drum, la un McDonald's, în Birkenhead, pentru a lua micul dejun. Femeia a explicat în presa britanică faptul că micuța sa poate trece rapid prin diferite stări, deoarece ia un tratament de hormoni pentru hipotiroidism, drept pentru care nu s-a speriat atunci când copila a început să plângă în timp ce se aflau în restaurant.


„Am intrat şi am aşezat-o la masă şi i-am spus: „Stai aici cât mă duc să comand. Aşa că m-am dus la tejghea, unde o fată se afla la coadă în faţa mea. Nu avea suficienţi bani pentru ce voia să cumpere, aşa că i-am dat 50 de penny. Aveam ceva mărunţis în geantă.

Ea îşi comanda, când ceva s-a întâmplat şi Emily a venit lângă mine şi era foarte supărată. Cred că era supărată pentru că durase. Aşa că a venit şi a început să plângă”, a spus mama lui Emily.

„Unul dintre cele mai drăguțe gesturi pe care un străin le-a făcut pentru fiica mea”

Femeii fără adăpost îi rămăseseră 4 penny după ce a plătit pentru mâncare, așa că a venit spre Emily și i-a dat, spunându-i: „Nu fi supărată, iată câţiva bănuţi pentru tine ca să îi cheltui aici”. Am fost copleşită pentru că era evident nu mai avea nimic pentru că eu îi dădusem. Şi faptul că i-a dat fiicei mele pentru că era supărată a fost aşa drăguţ. A fost probabil unul dintre cele mai drăguţe lucruri pe care un străin le-a făcut pentru fiica mea. Pentru că în acel moment, ea a încetat să mai plângă, iar eu eram fericită”.