Sâmbătă, în București s-a înregistrat o rată de infectare de 4.1 la mie, după ce vineri s-a raportat o incidență de 3,77 la mia de locuitori.

Incidența de peste 4 la mia de locuitori în București

Subprefectul Capitalei, Antonela Ghiţă, a anunțat sâmbătă că rata de infectare în Capitală a ajuns la 4.1 la mia de locuitori. Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) a organizat vineri o întrunire pentru a stabili noi restricții în București.

În localitățile în care incidența este între 3 și 6 la mie, accesul în restaurante și cafenele se face cu certificatul COVID. La nunți, botezuri, mese festive, cinematografe, spectacole și concerte se aplică aceeași regulă.

Potrivit proiectului de hotărâre adoptat de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, purtarea măștii de protecție este obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor. Orele de sport sunt permise doar în spațiile deschise, fără obligativitatea de a purta masca de protecție.

De miercuri Bucureștiul se află în scenariul roșu

Competiţiile sportive, în spaţiile închise sau deschise, se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie.

Pot participa doar persoanele care sunt vaccinate anti-Covid-19 şi cei care au deja trecute 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Septembrie 2021 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.