Un bărbat din Ploiești a amenințat trecătorii cu un pistol de jucărie

Bărbatul de 39 de ani a fost filmat în timp ce amenința cu pistolul mai mulți șoferi. Pe imagini se poate vedea cum bărbatul se plimbă printre autoturisme, are o armă în mână și îi somează pe șoferi să oprească. Un localnic a sunat la 112. La fața locului au venit polițiștii, dar și cei de la Serviciul de Acțiuni Speciale, care au reușit să îl imobilizeze pe bărbat. Asupra sa au găsit două pistoale de jucărie.

În plus, au descoperit că individul este cunoscut cu probleme psihice, motiv pentru care a fost internat de specialitate. Este același individ care, în urmă cu o lună și jumătate, chiar în același loc, a început să arunce cu cărămizi, pietre și bucăți de metal în trecători, dintr-o clădire aflată în construcție.


Comunicat IPJ Prahova

„La data de 31 august a.c., în jurul orei 14:50, polițiștii municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că, la intersecția a doua străzi din municipiul Ploiești, un bărbat amenință trecătorii și conducătorii auto cu un pistol.

La fața locului, s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, precum și luptători SAS, care l-au imobilizat pe bărbatul în vârstă de 39 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice. Asupra acestuia, au fost descoperite două pistoale de jucărie. Persoana urmează să fie internată într-o unitate medicală.”