Celebra sacoșă adusă de acasă, nelipsită în perioada comunismului, revine ușor în actualitate, dar cu un aspect nou. Din pânză și cu diferite modele colorate, plasele sunt tot mai căutate pentru cumpărături. Un lucru bun, căci pungile de plastic sunt interzise și nu ar trebui să mai existe pe piață, ba chiar ministrul Mediului a anunțat că urmează mai multe controale.
Totuși, mai sunt oameni care uită de acest detaliu, astfel că unii comercianți spun că încă vând și 300 de pungi zilnic. Acest obicei distruge mediul înconjurător, deoarece o astfel de pungă nu se poate recicla și odată ajunsă în natură se distruge în sute de ani. Teoretic, aceste plase au fost interzise în urmă cu doi ani printr-o prevedere legală. Alta e realitatea. O spune chiar Tanczos Barna, ministrul Mediului:
„România nu a fost în stare să verifice și să pună în aplicare această prevedere legală așa cum trebuie. Controlul trebuie să fie mai strict. Controlul, cel mai probabil, trebuie să vină din partea Ministerului Mediului”.
Totuși, ne îndreptăm spre bine. În ultimul an, vânzările sacoșelor de pânză au crescut cu 30%. Prețul acestora variază de la 10 la 15 lei, în funcție de material, culoare și model.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Moda revine! Sacoșa de pânză reintră în folosință.