Femeia în vârstă de 50 de ani, cel mai probabil pregătea provizii pentru iarnă. La un moment dat aceasta a scăpat o oală fierbinte cu suc de roșii peste ea.
"Luni seara, un echipaj SMURD a intevenit la Răducăneni pentru a prelua o femeie în vârstă de 50 de ani. Pacienta a fost adusă cu o autospecială de tip terapie intensivă mobilă în UPU de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. Ea a suferit arsură prin lichid fierbinte după ce a scăpat o oală cu suc de roşii în timp ce fierbea.", a explicat Cimpoeşu.
În ce stare este pacientaVictima prezintă arsură la nivelul toracelui, abdomenului şi membrelor superioare circular pe aproximativ 20% suprafaţă corporală, de gradul II-III, fiind şi cu halenă etanolică.
După ce a fost stabilizată, femeia a fost internată la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din cadrul Spitalului Sfântului Spiridon, informează Agerpres.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului O femeie a ajuns la spital cu arsuri de gradul 2 și 3 după ce s-a opărit cu suc de roșii.