Copil de 11 ani la volanul unei mașini aflate în trafic

În momentul în care polițiștii l-au observat pe minor în trafic, acesta era singur în mașină. Astfel de cazuri în care minorii conduc mașina părinților se întâmplă tot mai des.

În asemenea cazuri, de multe ori, părinţii pot scăpa nepedepsiţi pentru că pur şi simplu spun că ei nu le-au permis să urce la volanul mașinii.

A fost deschis un dosar penal

„La data de 07 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Corabia au depistat un minor, de 11 ani, din oraşul Corabia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Timiş, din localitate.”, au informat reprezentanţii Poiţiei Olt.

Polițiștii au declarat că a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Poliția va continua cercetările pentru a stabili în detaliu împrejurările în care copilul de 11 ani a avut acces la autoturism.