Nou lot de vaccin Moderna va ajunge în România

România va recepționa un lot de 111.600 doze de vaccin Moderna. Acestea vor ajunge în țară mâine, 6 august, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul lotului de vaccin este asigurat de firma producătoare și acesta va fi adus în București pe cale terestră.

Dozele de vaccin vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, ca mai apoi să fie distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul din cadrul Institutului „Cantacuzino”, în care vor fi depozitate dozele este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).


România a utilizat 728.277 de doze de vaccin Moderna

La momentul actual, 1.816.800 de doze de vaccin Moderna au fost livrate în țară, dintre care 728.277 au fost deja utilizate pentru vaccinarea populației.

"În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului", se mai arată în comunicatul celor de la CNCAV.