Replica savuroasă a unui șofer român de TIR după ce a fost prins transportând 16 kg de cocaină în Franța

În data de 26 iunie, vameșii au verificat un vehicul greu de marfă în portul Calais, care era condus de un șofer român în vârstă de 25 de ani. După descoperirea cocainei în camionul său, român a recunoscut că știa de transport. Conform acestuia, în timp ce alimenta cu motorină, un bărbat l-a abordat într-o parcare din Luxemburg și i-a propus o afacere din care urma să câștige 1.500 de euro. Misiunea sa era să transporte un colet despre conținutul căruia nu știa prea multe.

Astfel, i-a lăsat individului cheile camionului și a plecat să facă un duș, bucuros că din urma afacerii va termina construcțiile la casă. În fața instanței, românul a recunoscut că știa de transport, dar bănuia că este vorba despre cannabis. Mai mult, a spus că regretă ceea ce a făcut. Remușcările nu l-au scutit de pedeapsă. El a fost condamnat la 20 de luni de închisoare, iar suplimentar îi este interzis să intre pe teritoriul Franței timp de cinci ani, cât și să plătească o amendă vamală de 644.000 de euro, notează La Voix du Nord.