ÎPS Teodosie a plecat deranjat de la aniversarea Patriarhului Daniel

„Azi, sărbătorirea Preafericitului, 70 de ani...nu-i mereu. Este un jubileu frumos și toți ne-am bucurat să fim împreună cu părintele nostru”, a declarat acesta la sosire.


Deși entuziasmat la intrare, arhiepiscopul nu a zăbovit la eveniment. Capului bisericesc nu i s-a permis accesul cu mașina în curtea Patriarhiei. Drept urmare, șoferul a fost nevoit să lase limuzica de lux, un Mercedes-Benz S Class, în fața barierei și să ducă pe jos buchetul imens de flori pe care Arhiepiscopul Tomisului i l-a adus în dar Patriarhului cu ocazia aniversării a 70 de ani.

Deranjat de acest moment, Teodosie a luat parte doar la slujba de la Te Deum care a fost oficiată în altarul de vară din curtea Patriarhiei. După ce s-a săvârșit, având ca durată aproximativ o oră, Arhiepiscopul Tomisului s-a retras.


Orban i-a urat să termine Catedrala Mântuirii Neamului

După slujbă, în interior a avut loc o ceremonie, la care au fost prezenți, pe lângă înalții ierarhi, și câțiva politicieni: „Evident că i-am urat să finalizeze catedrala. Eu am contribuit încă de pe vremea când trebuia identificată locația. Acolo erau 39 de solicitări de restituire de terenuri”, a spus presei Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților.


Preafericitul Daniel este Patriarhul BOR de 14 ani

Pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea, Preafericitul Daniel este actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Româna (BOR) și Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei. A fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în data de 12 septembrie 2007, fiind înscăunat în această demnitate la 30 septembrie 2007.