Iadul apelor a luat casele oamenilor

Puhoaie violente au inundat localitățile Abrud și Ocoliș din județul Alba. În imaginile de mai jos se observă cum apele s-au revărsat fără oprise, luând aproape tot ce le-a stat în cale cu ele. Casele și curțile oamenilor au fost inundate cu repeziciune. Viiturile au smuls mai multe case și le-au luat pe sus. Oamenii au putut doar să privească imaginile cu groază. Apele au făcut prăpăd peste tot pe unde au trecut. Zeci de mașini au fost luate de inundații și au plutit fără încetare.

Nici o cisternă, care cântărește tone, nu a rezistat în fața puhoaielor. A fost plimbată câteva sute de metri și azvârlită într-un pod. Zeci de pompieri, jandarmi și angajați de la Drumuri au intervenit de urgență ca să-i ajute pe oameni. La Câmpeni, tot în Alba, opt persoane au fost salvate din locuințele inundate, printre care și doi copii. 15 localități din județele Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș și Suceava au fost afectate de furtunile și inundațiile de Cod roșu. 99 de persoane au fost salvate din fața viiturii, iar traficul a fost blocat pe mai multe drumuri.

Atenționare meteorologică: Cod galben în vigoare

Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic accentuat și caniculă
Interval de valabilitate: 18 și 19 iulie

Valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul, centrul Moldovei, iar duminică (18 iulie) și în nordul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menține accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Notă: Duminică (18 iulie) local, iar luni (19 iulie) izolat, disconfortul termic va fi ridicat și în restul teritoriului.

VIDEO AICI.