Dacă în 2020 în iunie prețul era de 146 de lei pe MWh, luna trecută prețul a fost de 378 de lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat de operatorul bustier.

„În raportul întocmit de Asociaţia Energia Inteligentă am arătat o serie de cauze care a făcut ca nu doar în România, ci și pe piața internațională și regională, să avem o creștere importantă a prețurilor la energie electrică.

Aceste cauze sunt puse pe seama, în special, a creșterii cererii puternice a anului acestuia față de anul trecut. Deci principalul element este legat de această evoluție superioară a cererii. Un alt aspect important este ceea ce s-a întâmplat cu aceste certificate de dioxid de carbon care, practic, în ultimele săptămâni, ultimele luni, au explodat prețurile", a spus Dumitru Ghisăliţă la Antena 3.


Ce pot face românii cu privire la creșterea tarifelor la curent?

„Un prim pas ar fi să încerce pe bursa română de mărfuri să identifice prețuri mai reduse, deşi din păcate ofertele sunt superioare față de anul trecut.

În ceea ce privește statul român trebuie să dezvolte urgent capacități de producție importante de energie electrică, astfel încât oferta să fie cel puțin egală cu cererea pe care o avem în momentul de față și în viitorii ani", a mai recomandat Dumitru Chisăliță la Antena 3.