Poliția caută un individ care ataca femei pe stradă în Capitală

Una dintre victime, o tânără de 20 de ani, a povestit pentru Kanal D cum i-a căzut pradă bărbatului. Șocul trăit a fost puternic, mai ales că trecătorii nu au intervenit, spune ea.


„Când mi-a dat palma, m-am trezit lângă o altă persoană, lângă un om care trecerea pe stradă. Nu știu cum s-a întâmplat. Am fost șocată și încă sunt șocată”, a declarat tânăra pentru sursa menționată.


Aceasta a devoalat că individul a atacat-o în plină zi, când se îndrepta spre muncă. Ea purta un sarafan negru, peste un tricou alb și chiar ținuta ei ar fi fost motivul agresiunii. Bărbatul în jur de 25 de ani i-ar fi reproșat că este îmbrăcată indecent.


„El s-a așezat pe bancă la un moment dată. Am simțit că sunt urmărită, am sunat-o pe mama mea. Omul, încercând să îmi explice mie că am o ținută vulgară, că nu e decent pentru o femeie să se îmbrace așa pe stradă. Am încercat să îl ignor cât am putut, apoi m-am întors la el și l-am întrebat dacă mă cunoaște. S-a făcut că nu mă aude și dintr-o dată a început să mă înjure”, a completat victima.


Când atacatorul a realizat că tânăra fuge de el, a trecut la violență fizică. Doar un tânăr care circula cu mașina pe bulevard a oprit după ce a surprins scena și a alertat autoritățile. În acel moment, agresorul a fugit. Ajunși la fața locului, oamenii legii i-au comunicat fetei că bărbatul nu le e străin. În trecut, acesta făcuse și alte victime după același scenariu. Deși pe numele lui există și alte plângeri, individul este încă liber.