Urșii au dat năvală în gospodăriile oamenilor. Soluția ministrului Mediului este ca aceștia să fie împușcați

O ursoaică flămândă, însoțită de cei trei pui ai ei, a pătruns zilele trecute în curtea primarului din Băile Tușnad, în jurul orei 03.00. În căutare de mâncare, animalele au distrus tot în cale.


„Tot ce a găsit a devastat acolo în garaj. Normal, putea oricând să intre peste noi în casă. Nu e primul caz. Ursoaica a făcut pagube undeva până în 1000 - 1500 de euro”, a declarat Zsolt Butyka, primar Băile Tușnad, pentru Știrile Kanal D.


De altfel, în orașul din județul Harghita, cetățenii sunt zilnic terorizați de urși. Aceștia primesc zilnic mesaje RO-ALERT prin care sunt avertizați că stau laolaltă cu sălbăticiunile. Totuși, trebuie amintit că animalele își părăsesc „casele” din cauza unor lung șir de greșeli făcute de oameni. Au tăiat pădurile, au construit în locul lor, iar urșii nu își mai găsesc mâncare. În plus, nici administratorii fondurilor de vânătoare nu le asigură hrana suplimentară.

De exemplu, pentru trofeul ursului Arthur, despre care se spune că era cel mai mare din România și care a fost împușcat de Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, administratorii au primit 7.000 de euro. Această sumă ar fi putut fi investită în plantații de pomi fructiferi.