Un copil a căzut de la etajul 6 dintr-un bloc din Capitală

Un apel la 112 a fost redirecționat către secţia nr.7 a Poliţiei din București. Aceștia au fost anunțați că un copil a căzut de la etajul 6 al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei. Poliţişti din cadrul secţiei s-au deplasat la faţa locului împreună cu echipajele de prim ajutor. Copilul a rămas în viață, dar a fost transportat de urgență la spital pentru mai multe investigații.

”Astăzi, prin apel 112, Secţia 7 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că un minor s-a precipitat de la etajul șase al unui imobil din Sectorul 2. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei, împreună cu echipaje de prim-ajutor. Minorul a fost preluat şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a anunţat Poliţia Capitalei, potrivit stirileprotv.ro.


În ce stare se află victima

Medicii au declarat că victima are politraumatisme și este conştient. Urmează să i se facă mai multe investigații amănunțite pentru a exclude posibilitatea existenței unor leziuni interne. Autoritățile au declanşat o anchetă pentru a stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs incidentul.