„În cursul nopţii de ieri (duminică - n.r.), Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină într-un caz de agresiune, petrecut la Peştera de Lapte, unde o persoană a fost înjunghiată în zona gâtului. O echipă formată din salvamontişti, jandarmi montani, poliţişti şi angajaţi SMURD s-a deplasat la locul evenimentului, unde a fost găsită o victimă, având vârsta de 23 de ani, cu o hemoragie masivă'', se arată pe pagina de Facebook a Salvamont Poiana Braşov.

După ce i s-a acordat primul ajutor, tânărul a fost coborât la baza muntelui. O ambulanţă a transportat victima la spital.

Autoritățile urmează să investigheze cazul și să stabilească circumstanțele în care a avut loc agresiunea.