"Voucherele rezervate vor fi validate în cursul săptămânii viitoare. Voucherele vor putea fi utilizate la comercianţii participanţi numai după validare", precizează Ministerul Mediului.


Etapa 2 - pentru televizoare, laptopuri şi tablete - începe pe 4 iunie, ora 10:00 şi se va desfăşura în aceleaşi condiţii. Datele prezentate, joi, de către ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia unei vizite efectuate în judeţul Constanţa, arată că peste 155.000 de persoane s-au înscris în Programul "Rabla pentru electrocasnice".

Programul "Rabla pentru electrocasnice" - sesiunea 2021 a debutat pe data de 14 mai, cu perioada de înscriere a persoanelor fizice, timp de o săptămână. La sesiunea din acest an, modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, astfel încât persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie şi de a obţine unul sau mai multe vouchere.

Ediţia din 2021 a programului "Rabla pentru electrocasnice" se va desfăşura etapizat, după cum urmează: Etapa I: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (21 mai - 3 iunie); Etapa II: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile şi tabletele (4 - 17 iunie); Etapa III: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (18 iunie - 1 iulie). AGERPRES.

//