Teodosie este acuzat că își dorește transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie dintr-o „ambiție personală”. Hotărârea face referire și la comportamentul acestuia, atât cel public, cât și cel din interiorul lăcașului de cult.


„Deși, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, totuși solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin, admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,5, primirea preoților și monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, se arată în decizia consultată de G4Media.


De asemenea, arhiepiscopul Tomisului este blamat și pentru refuzul de a-și achita facturile vechi din 2016, în valoare de 468.822 de lei către Patriarhie. În notă este dată drept exemplu datoria față de Tipografia Cărților Bisericești.