Unele persoane preferă filmele în locul serialelor deoarece povestea este rezumată în așa fel încât să atingă toate punctele de interes într-un timp scurt, fără întreruperi. Un serial documentar este conceput pentru a oferi o viziune mai amplă asupra întregului univers pe care îl contruiește regizorul pe baza întâmplărilor reale, iar din acest motiv ar trebui să începi măcar unul dintre cele pe care ți le recomandăm. Lista de mai jos cuprinde 4 seriale documentare din care cu siguranță vei avea multe de învățat.

The Crown (2016)

Primul serial documentar la care ne gândim este „The Crown”, ce ne invită să urmărim povestea domniei reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit. Fiecare sezon în parte curpinde fragmente importante din istoria Marii Britanii, iar naturalețea și credibilitatea actorilor ne transpun în difereritele capitole istorice în care au pășit marile personalități din acele vremuri. Politica și viața personală a Familiei Regale se îmbină fin în detalii pe care de multe ori poate am fi vrut să le știm.

În primul sezon al acestui serial documentar este prezentată perioada de la căsătoria reginei Elisabeta a II-a cu Philip, Duce de Edinburgh în 1947 până la perioada în care sora ei, Printesa Margaret, s-a logodit cu Peter Townsend, în anul 1955. Al doilea sezon acoperă perioada de la Criza Canalului de Suez din 1956 până la demisia celui de-al treilea prim-ministru al reginei, Harold Macmillan, în 1963 și nașterea Prințului Edward în 1964. Al treilea sezon va continua cu anul 1964, acoperind cele două mandate ale premierului Harold Wilson până în 1976. Ultimul sezon, cel de-al patrulea, va continua să reprezinte perioada mandatului lui Margaret Thatcher și se va concentra pe viața dramatică a Prințesei Diana.

Cernobîl (2019)

Acest serial documentar spune povestea accidentului nuclear din 1986, una dintre cele mai grave catastrofe create de om, și a oamenilor curajoși care au făcut sacrificii incredibile pentru a salva Europa de un dezastru de neimaginat. Serialul „Cernobîl” este inspirat din cartea scrisă de Svetlana Alexievich, „Voci de la Cernobîl”. Scriitoarea din Belarus a primit premiul Nobel, iar la momentul dezastrului era un jurnalist care locuia în Minsk, având ocazia să vadă îndeaproape efectele nocive ale radiaţiei. Mărturiile strânse în carte sunt cutremurătoare.

Citeste si:
Regina Elisabeta, prima apariție oficială după moartea prințului...
Regina Elisabeta, prima...

Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01:23. El a fost cauzat de o explozie a centralei nucleare din oraşul ucrainean Prîpeat, iar zona apropiată catastrofei a fost contaminată. Un nor de precipitaţii radioactive a ajuns în partea de vest a Uniunii Sovietice, Europa şi în estul Americii de Nord. Ţările care au fost afectate cel mai mult de catastrofă au fost Ucraina, Belarus şi Rusia. Aproximativ 8,4 milioane de locuitori din cele trei state au fost expuşi la radiaţii, iar 336.000 de persoane au fost evacuate. Belarus a fost cel mai afectat stat din punct de vedere meteorologic, deoarece 60% dintre precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul său. Conducerea fostei Uniunii Sovietice a recunoscut că are nevoie de asistenţă internaţională în 1990, la patru ani de la accident.

„Diana: Povestea în cuvintele ei” (2017)

Al treilea serial documentar pe care îl recomandăm este cel despre viața Prințesei Diana. În anul 1991, în interiorul palatului Kensington din Londra, Diana, Prințesa de Wales oferea o serie de interviuri secrete unui prieten apropiat, în numele jurnalistului Andrew Morton. Acesta lucra în acel moment la o carte despre viața Dianei, pentru a contura povestea reală din spatele celei mai fotografiate femei din lume. Nimeni nu știa faptul că mariajul dintre Diana, Prințesă de Wales, și Alteța Sa Regală, Prințul Charles, trecea printr-o perioadă de criză. Acest serial documentar a fost conceput pe baza unor înregistrări unice, majoritatea dintre ele nefiind niciodată transmise publicului.

Citeste si:
Premiile Gopo 2021: peste 80 de producții în competiția pentru...
Premiile Gopo 2021: peste 80...

„Narcos” (2015)

Serialul documentar prezintă povestea reală a expansiunii și a creșterii influenței cartelurilor drogurilor în lume și de asemenea a eforturilor autorităților de a le ține piept în cadrul unui conflict sângeros. Serialul documentar surprinde numeroasele forțe implicate în lupta antidrog - sistemul judiciar, poliția, factorul politic, armata, societatea civilă - și luptele pentru controlul cocainei, una dintre cele mai prețioase mărfuri din lume.

Filmările și acțiunea acestui serial documentar au loc în Columbia, iar primul sezon are la bază povestea magnatului de droguri Pablo Escobar, care a devenit miliardar datorită producției și distribuției de cocaină. Serialul documentar se concentrează și pe interacțiunile lui Escobar cu alți magnați de droguri și, de asemenea, pe întreaga lui viață personală.

Citeste si:
Trăsura folosită în filmele „Sissi” a fost vândută cu peste 125.400...
Trăsura folosită în trilogia...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.