Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 789 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În intervalul 03.04.2021 (10:00) – 04.04.2021 (10:00) au fost raportate 97 de decese (44 bărbați și 53 femei), ale unor pacienți infectați cu coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.714. Dintre acestea, 1.456 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.816.552 de teste RT-PCR și 642.522 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.980 de teste RT-PCR (7.634 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.346 la cerere) și 5.667 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 66.589 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.255 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.346 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 98 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.423 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 3 aprilie, 7.112 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.675.637 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.497 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.118 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 189 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bilanț Covid-19 în România: 4.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.