Rafila susține că dacă populația din categoriile vulnerabile e vaccinată, iar îmbolnăvirile vor avea loc în rândul celor cu risc mai mic de a face forme grave, presiunea pe spitale va fi mai mică.
„E de vreo două săptămâni această creștere. Acum e mai evidentă pentru că în secțiile ATI se simte din nou aglomerația. Spitalele de primă linie au cea mai mare din parte din paturi ocupate”, a afirmat deputatul PSD.
„Importantă e viteza de creștere, unde cresc cazurile și care sunt grupele de vârstă cele mai afectate. Mi-e greu să spun acum cât vor crește. Lucrurile s-au schimbat față de anul trecut. Se poate să ajungem din nou la 10.000 de cazuri pe zi, dacă însă vor fi mai puțin din categoriile vulnerabile, - pentru că deja acolo s-a vaccinat, se vaccinează în continuare – atunci, dacă persoane mai tinere, mai puțin afectate de boală, se vor infecta, serviciile spitalicești nu vor fi solicitate în aceeași măsură”, a mai spus Rafila potrivit hotnews.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Rafila: „Se poate să ajungem din nou la 10.000 de cazuri pe zi”.