Lucian Bode a fost întrebat dacă situaţia de la Oneşti a degenerat după ce una dintre victimele bărbatului a încercat să se apere.
“Am auzit această afirmaţie şi acest lucru va rezulta din anchetă, avem acolo, dincolo de cercetarea noastră, avem o anchetă penală, preluată de Parchet şi va rezulta din anchetă acest lucru dacă într-adevăr, şi asta pe baza declaraţiilor martorilor, una dintre victime l-ar fi atacat pe criminal şi de acolo ar fi fost acel declic la 16.55 când după o perioadă de linişte în care toate lucrurile păreau că evoluează într-o direcţie bună a negocierilor, practic s-a întâmplat acest lucru. Ancheta va dovedi acest lucru pe baza declaraţiilor martorilor”, a explicat Bode.
Acesta a menţionat că verificările MAI vizează componenta intervenţiei.
“Verificările noastre vizează cea de-a treia componentă, cea a analizei intervenţiei. Dacă au văzut că nu dau rezultate aceste negocieri şi componenta asta a negocierilor, poate că ar fi fost nevoie să treacă la altă abordare. Cu siguranţă din ancheta noastră trebuie să rezulte un lucru foarte clar, dacă negocierile nu duceau la un deznodământ pentru Poliţie, care era planul doi, ce ar fi avut în plan să facă”, a mai transmis ministrul Afacerilor Interne, menționează g4media.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bode, despre crima de la Onești: „Dacă au văzut că nu merg negocierile, ar fi trebuit să treacă la altă abordare”.