Reacţia lui Vasile Bănescu vine după depunerea de către membrii Comunităţii Declic, la Patriarhia Română, a petiţiei „Modificaţi ritualul botezului prin scufundarea pruncului în cristelniţă!".

„Redactarea şi depunerea unei petiţii publice adresată unei instituţii este perfect legală în spaţiul democratic. Aspectul legalităţii nu este însă totdeauna implicit sinonim cu cel al adecvării la realitatea vizată prin demersul respectiv. Mai ales când instituţia destinatară este un cult religios recunoscut şi respectat de stat, iar subiectul petiţiei este unul care vizează o structură cultic-liturgică. Modul în care se desfăşoară un ritual religios ţine exclusiv de uriaşa responsabilitate individuală şi comunitară a membrilor unei Biserici, care trebuie să gândească şi să materializeze singură, în limitele cadrului juridic general stabilit de autorităţi, elementele ce compun structura practică a Tainei (Botezului) pe care o împărtăşeşte credincioşilor ei", a spus Vasile Bănescu, potrivit Agerpres.

Potrivit petiţiei, iniţiată de Vladimir Dumitru, membru Declic, ritualul Botezului ar trebui să fie făcut doar „prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniţă".