Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiul s-a produs în camera centralei termice a școlii și s-a extins la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați.

„Nu sunt persoane surprinse în interior, activitatea didactică nu era începută”, au anunțat pompierii, conform Mediafax.

La fața locului intervin patru mașini de stingere și un echipaj de prim ajutor.

Intervenția pompierilor din Vaslui este în desfășurare.