Conform prognozei, în intervalul 5 februarie, ora 16:00 - 7 februarie, ora 10:00, în nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zona montană limitrofă va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ploaie şi se va depune polei.

Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, iar cantitățile de precipitații vor depăși local 10-15 l/mp.

În aceste zone, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât temperaturile maxime vor fi negative și se vor situa sub mediile climatologic specifice perioadei.

„Duminică, 7 februarie, și în noaptea de duminică spre luni, 7/8 februarie, vântul se va intensifica în toate zonele montane și va sufla cu rafale de peste 80-90 km/h, în special pe crestele Carpaților Meridionali”, spun meteorologii.