„Am aflat cu durere despre tragedia provocată de incendiul din spitalul „Matei Balș” din București, în dimineața zilei de vineri, 29 ianuarie 2021, incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 4 persoane și alte 102 au fost evacuate, fiind transferate la alte spitale din Capitală.
În aceste momente pline de suferință și tulburare pentru familiile îndoliate, dar și pentru noi toți care traversăm încă o perioadă critică marcată de pandemie, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedați și pentru însănătoșirea grabnică a celor răniţi.
Totodată, adresăm un părintesc mesaj de condoleanţe şi consolare familiilor celor decedați, rudelor și prietenilor acestora, precum şi întregului personal medical care i-a îngrijit și care a încercat să le salveze viața.”, a declarat Patriarhul Daniel potrivit g4media.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Patriarhul Daniel: „Am aflat cu durere despre tragedia provocată de incendiul din spitalul Matei Balș”.