„Comparativ cu anii trecuţi, numărul turiştilor care au urcat în partea superioară a masivului a fost mai mare decât al schiorilor, fapt care s-a putut constata nu numai cu ochiul liber, ci şi prin numărul de treceri prin turnichete. Foarte mulţi turişti au profitat de vremea bună şi au ales să îşi petreacă acest weekend în aer liber”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Braşov.

Astfel, în perioada 1-3 ianuarie 2021, au fost înregistrate 36.303 de treceri prin turnichete, faţă de 86.078 de treceri în aceeaşi perioadă a anului trecut,ziua cu cei mai mulţi turişti fiind 2 ianuarie - 15.502 de treceri.

Începând din data de 1 ianuarie, în Poiana Braşov se schiază în zona superioară a pârtiilor Lupului şi Drumul Roşu, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia (6 locuri), precum şi pe pârtiile Doamnei şi Ruia, cu ieşire în Drumul Roşu, apoi către telescaunul Ruia.

Schiorii nu vor avea posibilitatea să coboare până în Poiana Braşov, astfel că vor fi nevoiţi să utilizeze şi la coborâre telegondola.

Starea celor patru pârtii este bună, în special Lupului şi Ruia, în condiţiile în care în majoritatea zilelor s-au înregistrat temperaturi pozitive, chiar şi de + 12 sau + 14 grade Celsius, la care s-a adăugat şi lipsa precipitaţiilor. Stratul de zăpadă este de aproximativ 30 de cm grosime în partea superioară a masivului Postăvarul, iar peste 90% din cantitatea de zăpadă de pe pârtii provine din zăpadă artificială, a precizat, în comunicatul citat, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Tarifele pentru transportul pe cablu au fost majorate faţă de sezonul trecut, singurele rămase nemodificate fiind preţurile cartelelor pentru copiii cu vârste între 6 şi 12 ani, conform Agerpres.