„Riscul de declanşare a avalanşelor va fi amplificat şi de faptul că stratul de zăpadă depus în ultimele zile are la bază cruste de gheaţă şi poate aluneca cu uşurinţă peste acestea”, se precizează într-o informare emisă de meteorologii sibieni.

Potrivit acestora, în munţii Făgăraş, la o altitudine mai mică de 1.800 de metri, adică în zona turistică Bâlea Cascadă, riscul de producere de avalanşe este mai mic, moderat, ceea ce înseamnă gradul doi pe o scară de la unu la cinci.

Accesul la Bâlea Cascadă se poate face pe Transfăgărăşan, în condiţii de iarnă. De la Bâlea Cascadă până la Bâlea Lac se poate urca doar cu telecabina, accesul pe Transfăgărăşan fiind închis din cauza pericolului de avalanşe, conform Agerpres.