Toate detaliile au fost stabilite, iar autorităţile cunosc inclusiv numele şoferului care va transporta vaccinurile, precum şi maşinile cu care se vor face aceste transporturi.

Nu s-a stabilit încă cine va fi prima persoană vaccinată, însă va fi un cadru medical, a mai precizat premierul interimar.

„Vaccinul va sosi în ţară pe data de 26 decembrie, a doua zi de Crăciun. În momentul de faţă sunt luate toate măsurile astfel încât la centrul de depozitare naţional, stabilit la Cantacuzino să fie îndeplinite standardele şi condiţiile de depozitare. De asemenea, în ţară sunt 6 centre regionale la Timişoara, Cluj, Iaşi, Craiova, Constanţa şi Braşov. De la centrul din Bucureşti pleacă la cele 6 centre de depozitare, fiecare dintre ele fiind pregătită infrastructura”, a declarat Ciucă la TVR1, marţi seara, potrivit News.ro.

Primul ministru interimar a adăugat că vaccinul va fi transportat cu echipamentele logistice ale companiei producătoare, Pfizer.