Arena Națională a fost închisă din cauza faptului că acoperișul prezintă risc de prăbușire. Nicușor Dan a refuzat să răspundă ieri telefoanelor ziariștilor de la Gazeta Sporturilor, dar, printr-un comunicat a anunțat că a sesizat Corpul de Control și că fostul primar n-a realizat un contract de întreținere pentru acoperiș.

Firea a răspuns printr-un mesaj text ziariștilor în care a declarat:

„Arena Naționala este o construcție relativ nouă, contractul și obiectivul având o perioadă de garanție, în care orice problemă apărută trebuia rezolvată de către constructor. Ca urmare, fiind în perioada de garanție, nu era nevoie de contract de mentenanță.

Pe tot parcursul mandatului meu ne-am confruntat cu probleme tehnice, cum de altfel ați scris inclusiv dumneavoastră, care au fost rezolvate în baza acestei garanții. În cursul acestui an, Direcția Investiții a PMB a inițiat o procedură de achiziție publică pentru un contract de mentenanță, care să intre în vigoare la expirarea garanției. La procedură s-a prezentat o singură ofertă, care însă a fost declarată neconformă.

După câte știu, în prezent, specialiștii care au montat cubul video lucrează deja pentru a soluționa problema. Acum este responsabilitatea noii conduceri a PMB să ia măsurile necesare pentru asigurarea funcționării normale a Arenei Naționale”, a scris Gabriela Firea, în mesajul trimis Gazetei Sporturilor.